Cred ca deja trebuie sa ma pregatesc pentru culesul strugurilor. Vizita la bunici imi va da timp sa ma acomodez cu noua stapana a sezonului. Si aerul curat imi va prinde si mie bine. Si sa fim seriosi, oricat as incerca sa tin vara pe loc, o simt deja pe picior de plecare si nu mai pot face nimic sa o opresc... Ma cuprinde din nou nostalgia. Nu vreau sa o plang, nici ea nu vrea compatimire. Dar mi-a promis ca se va intoarce anul viitor. Eu i-am promis ca o astept.
Si in aceasta toamna, vreau ca timpul irosit sa nu fie in van, vreau sa pasesc pe covorul multicolor de frunze cu un aer proaspat si pregatita pentru noile provocari pe care viata mi le va trimite in cale, sa pierd timpul facand lucruri utile pentru mine si pentru ceilalti, sa simt ca pot fi de ajutor atunci cand este nevoie de mine. Nici toamna nu voi inceta sa mai fiu visatoarea mai sus descrisa. Voi admira frunzele care cad lin pe pamant si voi incerca sa le aflu povestea. Daca nu au, atunci le voi scrie eu cate una. Si zilele mohorate vor capata astfel un sens...
