sâmbătă, 27 septembrie 2014

Cand nu ai somn...

     ...Clar incepi sa scrii un articol! Cel putin in cazul meu, asa stau lucrurile. Din pacate, pe 1 octombrie incep facultatea si imi va ramane, probabil, putin timp sa ma apuc sa scriu articole de tot felul. Daca faza cu blogging-ul m-ar fi apucat mai pe la inceputul verii, probabil as fi castigat ceva experienta si as fi manuit mai bine acest "sport".
      Dar m-am hotarat tarziu si va mai dura putin pana voi invata sa imi personalizez si blogul.Vorba aceea, cu rabdarea treci si marea!
       Si iata-ma la o ora destul de tarzie, scriind un articol. Nici macar nu este un articol propriu-ziu, este ca o pagina de jurnal, dar tocmai de aceea scriu aici, ca sa ma eliberez de ganduri si de energiile negative. Pana acum scriam pagini intregi de caiete, povesti, povestiri, idei, poezii. Recitindu-le pe unele dintre ele, mi se par chiar puerile, dar nu conteaza, sunt gandurile mele si daca asa am gasit de cuviinta sa ma exprim la acel moment, pai atunci sunt in regula! Ca nimeni nu se naste invatat, iar meseria nu se invata, ci se fura si rezultate bune vin doar dupa multa straduinta.
     Exista insa oamenii de geniu, cum sunt ei numiti, care se nasc cu un har aparte. ei sunt norocosii care nu trebuie sa munceasca din greu sau sa se chinuie prea tare sa le iasa o poezie splendida sau o naratiune interesanta, menita sa capteze interesul cititorului... Sunt persoane care nu trebuie decat sa ridica stilou in mana si cuvintele de cerneala curg pe hartie precum notele pe portativ. Oare plictsesc pe cineva cu aceste cuvinte? Sau mai sunt oameni care imi citesc gandurile, fara sa ma judece, incercand sa inteleaga si tainele ascunse din aceste cuvinte? Nu ar fi mult de inteles de aici, poate doar faptul ca insomniile se trateaza cu... scris.
     Imi place sa scriu. Poate atat de mult incat nu stiu de unde sau cum sa incep, posibil sa regasiti in aceste randuri greseli de exprimare sau repetitii, va rog sa scuzati erorile, va promit solemn ca nu au fost cu intentie.
     Poate ca trebuie sa mai cedez cuvantul si altora. De multe ori ma ia gura pe dinainte si uit ca trebuie sa mai cedam cuvantul si semenilor mei. Dar am observat ca, din pacate, in aceasta lume, se vorbeste mult si... fara rost! Da, nu voi ceda niciodata cuvantul unor astfel de persoane! Voi asculta cu drag si atentie doar pe omul care are intr-adevar ceva de spus, care nu jigneste si care stie, la randul lui, sa asculte mai departe.
    Am vorbit deja prea mult? Prea bine atunci, iti cedez tie cuvantul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu