In ceas de seara...

Nu stiu daca sunt singura care nu are somn la ora asta, dar de mult nu mi-am mai asternut gandurile personale pe blog. Acum am simtit nevoia aceasta. Am simtit sa vorbesc cu mine, singura, sa imi pun ordine in ganduri. A venit toamna, dupa cum o demonstreaza si vremea de afara. Ma asez in fata monitorului cu o cana de ciocolata fierbinte (yum, ce deliciu, pe care de mult nu l-am mai savurat) si scriu... despre orice.

In primul rand, nu vreau sa intelegeti gresit acest articol. Nu sunt trista si nici nu sufar de vreo depresie de genul ''viata e dura'' bla, bla, bla... De fapt, in aceste randuri chiar vreau sa multumesc pentru ceea ce am, pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce ma defineste!

Iubesc si sunt iubita. Pentru asta Ii multumesc zilnic lui Dumnezeu, ca mi-a scos in cale un suflet cu care doresc sa imi intemeiez o familie. Inca sunt studenta si mai am timp sa ma bucur de libertate ceva mai mult, pana in momentul in care imi voi gasi un serviciu, ca tot omul. Si pentru asta multumesc si voi multumi si pentru job, cand o sa ii vina si lui randul. Multumesc si pentru prietenii putini, dar sinceri, care imi sunt alaturi si care imi suporta toanele.

In momentul acesta mi-as intinde bratele ca sa cuprind intr-o imbratisare toata lumea. Dar va trimit o imbratisare prin mediul virtual.

Pacat ca acum ploua afara... mi-as dori sa mai admir stelele si luna, cum faceam acum cateva nopti, cand inca era vreme calduta cu soare bland si nopti linistite. Imi place si zgomotul de ploaie, dar parca mai feeric este cantecul greierilor si dansul licuricilor in miez de noapte.

Am momente cand vreau sa ma deconectez de lume si sa ma apropii mai mult de natura. Si fac si lucrul acesta cand simt ca vreau sa imi reincarc sufletul cu bucuriile marunte pe care viata ti le ofera. Am si momente in care as umbla hai-hui prin lume...

Uneori somnul ma ocoleste noaptea si gandurile sunt rupte de consens. Sunt mai degraba fragmente de amintiri... Voi ce scuza aveti ca nu dormiti la ora asta?