Toamna are farmecul ei

Prima zi de toamna. Si totusi parca e prima de vara. Soare bland, nici prea arzator... Nostalgia lui 1 Septembrie ma cuprinde de fiecare data. Si nu pentru ca nu imi place toamna, ci pentru ca vara mi se pare mereu prea scurta.

Si asa cum imi place mie, cum altfel sa imi exprim sentimentele (in afara de scris), decat prin cateva poze, expresive, care sa surprinda cat mai bine sosirea toamnei... Pozele sunt surprinse in gradina proprie.

Ce imi place cel mai mult toamna, este faptul ca ofera atat de multe roade, pe care din pacate multi dintre noi nu stim sa le apreciem...De exemplu, eu de cativa ani incoace am in curte un maces, pe care il ingrijesc cu drag. Iar toamna culeg macese, pe care le pun la uscat si am ceai din fructele sale toata iarna.

Cerul a fost foarte senin astazi si acest lucru ma binedispune. Din pacate, cerul plin de nori nu imi place, cred ca sunt putin meteosensibila, caci starea mea de spirit se schimba in functie de vreme...

Ma voi bucura de mure cel putin inca o luna de acum inainte. Anul acesta murul a fost foarte productiv, m-am bucurat de fructe proaspete toata vara. Inca un motiv sa duc dorul verii care tocmai s-a incheiat.

Broscuta mea, Fifi, s-a bucurat de razele soarelui. Cred ca e cea mai fericita fiinta de pe pamant, se plimba cat vrea, sta la soare, leneveste...

Gradina mea e tare incarcata, in poza de mai sus este o varietate de dovlecel decorativ, care va forma un aranjament de toamna foarte frumos, atunci cand va ajunge la maturitate.

Am si productie de struguri  anul acesta. Vita mea strungareata a fost harnica si ma va delecta cu struguri savurosi, chiar bio, pentru ca eu nu tratez arbustii fructiferi cu niciun fel de ingrasamant chimic sau alte lucruri, toate plantele, inclusiv cele floricole au avut parte de ingrasamant organic 100% : zat de cafea si coji de oua, macinate fin.

Abia astept sa ma bucur de surprizele toamnei. Voi ce planuri aveti pentru sezonul asta?

In ceas de seara

Ce bine este sa ai parte de un moment de respiro, un fel de timp liber pe care sa ti-l aloci exact asa cum doresti. In sfarsit s-a incheiat si nebunia cu SuperBlog, probele s-au incheiat, se asteapta jurizarea si desemnarea castigatorilor. Pot spune ca am acumulat ceva experienta, fiind al doilea an in care particip la aceasta competitie. Dar sa trecem peste detalii...

Voiam sa imi astern gandurile, deoarece nu am mai vorbit de mult timp cu voi, intr-un articol deschis. Sa mai spun ce am facut azi, daca a fost o zi buna sau mai putin buna... Da, ziua a fost frumoasa, pentru ca a inceput, exact asa cum imi place mie, cu mult soare! Nu ma intelegeti gresit, ador iarna si sarbatorile de iarna, luminitele din orase si de acasa, bradul, mirosul de portocale si de vin fiert dar... parca tot mai mult imi place vara, cand zilele toate incep cu soare! Sunt putin meteo-dependenta, iar starea mea de spirit depinde mult de cum incep diminetile. Daca afara ploua si cerul e gri si mai bate si vantul, atunci parca trag de mine din toti rarunchii, ca sa infrunt o zi afara din casa, din obligatie si nu din placere. Dar cand ma trezesc de dimineata cu razele soarelui pe fata, inevitabil starea de spirit este la cote maxime!

Da, ma bucur cat inca mai pot de soarele primavaratic, care s-a ratacit in luna lui decembrie si imi place senzatia de dor de vara. Caci, daca nu ar fi si iarna care sa ne faca sa ne aducem aminte ce frumos era pe malul marii, asta-vara, atunci cum am aprecia fiecare sezon in parte?

Draga toamna, iti simt suflarea in fiecare adiere de vant...

Cred ca deja trebuie sa ma pregatesc pentru culesul strugurilor. Vizita la bunici imi va da timp sa ma acomodez cu noua stapana a sezonului. Si aerul curat imi va prinde si mie bine. Si sa fim seriosi, oricat as incerca sa tin vara pe loc, o simt deja pe picior de plecare si nu mai pot face nimic sa o opresc... Ma cuprinde din nou nostalgia. Nu vreau sa o plang, nici ea nu vrea compatimire. Dar mi-a promis ca se va intoarce anul viitor. Eu i-am promis ca o astept.

Si in aceasta toamna, vreau ca timpul irosit sa nu fie in van, vreau sa pasesc pe covorul multicolor de frunze cu un aer proaspat si pregatita pentru noile provocari pe care viata mi le va trimite in cale, sa pierd timpul facand lucruri utile pentru mine si pentru ceilalti, sa simt ca pot fi de ajutor atunci cand este nevoie de mine. Nici toamna nu voi inceta sa mai fiu visatoarea mai sus descrisa. Voi admira frunzele care cad lin pe pamant si voi incerca sa le aflu povestea. Daca nu au, atunci le voi scrie eu cate una. Si zilele mohorate vor capata astfel un sens...

Nostalgie

Am uneori sentimentul ambiguu ca oricat de multe fac eu pentru cei din jurul meu, eforturile mele nu sunt luate in seama si nici macar apreciate... Si atunci ma cuprinde tristetea si intrebarile de tot felul nu imi dau pace. Cred ca cel mai frumos sentiment pe care il poate trai cineva este acela cand simtim ca insemnam CEVA pentru CINEVA si ca nu suntem chiar ai nimanui pe acest pamant. Este un sentiment greu de descris in cuvinte. Dar mie imi place sa il compar cu plutitul pe un norisor... Simti ca zbori si ca nimic rau nu te poate atinge. Si asa este!

Dar ce se intampla cand lucrurile acestea se intorc impotriva ta? Te intrebi cu ce sau daca ai gresit cu ceva, poate nu ai realizat si ai ranit, fara sa vrei, o persoana draga... Incerci sa iti cauti greseala dar nu o gasesti, te gandesti ca ai avut o izbucnire de moment si ai facut si victime colaterale... Dar cu toate astea, unde ai gresit?